Pe semicerc cu siguranță că nu ți-ai dori să o întâlnești. Are brațe de fier și rade totul în stânga și în dreapta atunci când trebuie să stingă orice foc în defensiva pe care o conduce de cele mai multe ori magistral. Vali Beșe, „călită” la Zalău de „vulcanicul” Tadici, este o cu totul altă persoană în afara terenului. De fapt, diferența este „ca de la cer la pământ”, după cum se autocaracterizează. Pare emotivă, este un personaj de o modestie rară și cu foarte mult bun-simț.
Vali Beșe răspunde lejer mai la toate întrebările, semn că nimic nu o mai poate pune în dificultate după ce viața a fost destul de aspră cu ea. Povestea celei mai bune apărătoare din țară și între cele mai bune șase din lume, după cum a clasificat-o Gheorghe Tadici, are culoare. S-a născut într-o familie obișnuită, n-a avut o copilărie tocmai roz, a văzut moartea cu ochii și a căpătat în timp un psihic de campioană. Totul începe în Bistrița, pe 16 decembrie 1979. La handbal? „Am ajuns în urma unui anunț în ziar. Terminasem clasa a IV-a, iar tata s-a gândit să mă înscrie la liceul sportiv din Bistrița. Am ajuns într-o clasă cu profil volei și handbal. M-am hotărât repede însă ce vreau să fac, asta și pentru că antrenorul Dumitru Gâvan a știut să mă atragă spre handbal. Ba cu un echipament, cu adidași, cu ciocolată. Acesta este începutul meu”, sunt primii pași ai Valeriei pe calea marilor performanțe.
Debut la 14 ani în Liga Națională
La vârsta la care copiii se bucură de primul buletin, centrul formației Oltchim făcea o mutare care avea să-i schimbe tot cursul vieții: „În 1994, domnul Tadici m-a căutat. Nu știu cum m-a observat, dar îmi aduc aminte că eram la un turneu de junioare la Deva, când m-a întrebat dacă vreau să vin să joc la Zalău. I-am spus că trebuie să vorbesc cu părinții, aveam doar 14 ani. Mama și antrenorul nu prea au fost de acord în prima fază, dar până la urmă au fost convinși să mă lase. Auzisem de domnul Tadici și nu m-a speriat gândul de a merge la Zalău”. Cu alte regulamente în vigoare la vremea respectivă, Vali Beșe și-a făcut debutul în Liga Națională la 14 ani și 10 luni!!!, într-un meci cu Timișoara. „Nu mă așteptam să debutez chiar imediat. Nu îmi aduc aminte foarte multe lucruri de la debut, știu însă că am avut multă ambiție și am jucat foarte bine”, istorisește handbalista.
Putea să-și rupă gâtul
Timp de 12 ani, Vali Beșe a jucat la Zalău, dar interlocutoarea spune că nu este chiar o veșnicie: „La Vâlcea am deja patru ani, mai stau încă cel puțin două sezoane. Imediat fac majoratul în handbal”. Câștigătoare de cupă europeană la 16 ani, debutantă la un Campionat Mondial la nici 18 ani împliniți sau trei titluri cu Zalău sunt câteva din reperele handbalistei în perioada Zalău. Și poate că Vali ar fi reușit și mai multe dacă viața n-ar fi fost crudă cu ea. 27 noiembrie 2001 este ziua în care Beșe a fost pusă la grea încercare, a scos-o din circuit, a marcat-o poate pentru totdeauna. Momentul de cumpănă a fost marcat de un grav accident. „Eram singură în mașină. Am suferit o luxație cervicală. M-am lovit cu capul de geamul de la ușa din dreapta. Am fost la doi milimetri de moarte, foarte aproape să-mi rup gâtul. Nu-mi aduc aminte nimic din ziua respectivă. Mi s-a șters din memorie absolut tot. Îmi reamintesc doar momentul în care am plecat de acasă și apoi când m-am trezit pe patul de spital. Nici măcar nu am visat ce s-a întâmplat atunci. În niciun fel”, dezvăluie handbalista Oltchimului.
Handbalul este viața ei
„Până să aibă acel nefericit accident, Vali era o jucătoare completă de atac și apărare. Poate că 99 de persoane din 100 ar fi renunțat la handbal în locul ei, dar ea a avut ambiția să revină. Refacerea a fost anevoioasă, o lună a stat cu gâtul imobilizat, dar s-a întors pe teren parcă mai puternică”, a susținut Gheorghe Tadici, care a pus-o în fruntea listei de achiziții atunci când s-a făcut proiectul Oltchim 2006. Nici la Vâlcea nu a fost ferită de probleme și chiar dacă nu au mai avut aceeași gravitate ca în 2001, accidentările au ținut-o mult timp pe bară. Cu aceeași determinare de invidiat, apărătoarea a revenit întrucât „handbalul este viața mea și nu mă văd făcând altceva”. Iar un lucru este tot mai evident la Vâlcea. Defensiva s-a betonat, iar drumul spre finala Champions League s-a mai netezit.
Afost portdrapel
Niciodată nu mi-am închipuit că aș putea ajunge portdrapel pentru România la Jocurile Olimpice. Am visat să ajung la JO. A fost o mare onoare pentru mine, am fost prima jucătoare de handbal care a purtat drapelul și sper ca la edițiile viitoare și alte colege să aibă această posibilitate Fata cu cinci surori
Suntem șase surori. În afară de mine, toate sunt plecate în Italia. Acum, majoritatea sunt realizate. Au case și mașini. Deși aceste lucruri sunt normale, în România nu le-ar fi avut poate niciodată. Sunt suporterii mei înfocați. Când se joacă mai devreme, se învoiesc de la serviciu. La mama se stabilește cartierul general. Are antenă din România
Nu vrea să fie antrenor
Am făcut Institutul de Educație Fizică și Sport de la Cluj, dar antrenor nu cred că voi fi. Nu m-aș vedea tot în sport. Am cu totul altfel de idei. Deocamdată vreau să mai joc vreo cinci-șase ani
„Nu mi-aș lăsa copilul la handbal!”
Vali Beșe este o jucătoare împlinită din toate punctele de vedere. Este căsătorită cu un economist, Adrian Beșe, iar împreună au o fetiță superbă de 4 ani și zece luni, pe nume Alesia. Atunci când vine vorba de fiica sa, jucătoarea Oltchimului pare și mai hotărâtă decât pe teren: „Pe fiica mea n-aș lăsa-o tot la handbal. Nu aș vrea să treacă prin aceleași lucruri prin care am trecut eu, adică sacrificii, accidentări, operații, recuperări. Este copilul meu și vreau să aibă parte de tot ce e mai bun”.
Alesia își urmărește pe viu mama la meciuri, dar numai în Liga Națională. „O mai iau și la antrenamente, dar nu prea are răbdare să privească. În Liga Campionilor? Nicio șansă să o aduc în tribune, nu prea suportă zgomotul”, povestește Vali Beșe.
A vrut să renunțe după naștere
Centrul de la Vâlcea dezvăluie că imediat după naștere a intenționat să se retragă din activitate. „A fost mai greu în prima lună. După o pauză de aproximativ un an, mi-am spus de multe ori că vreau să renunț. Este destul de greu, știind că ai un copil mic acasă, să pleci la antrenamente, la meciuri. Ai rețineri cu cine rămâne. A mai fost și lupta cu kilogramele, dar domnul Tadici s-a ținut de capul meu și nu m-a lăsat să renunț. De fapt, fostul meu antrenor a avut un rol decisiv în viața mea. Dacă nu mă lua la Zalău, nu știu dacă ajungeam să fac sport de performanță”, conchide Beșe.
„Trebuie să avem nervii tari cu Györ!”
Valeria Beșe, centrul Oltchimului, susține că echipa care își va stăpâni mai bine emoțiile în semifinala retur Oltchim – Györ va avea câștig de cauză.
Vali, pe teren pari o jucătoare de fier. Cum ești în afara lui? Diferență este ca de la cer la pământ. Pe teren încerc să-mi fac treaba cât mai bine. În afară sunt total opusă. Sunt soție, mamă, nu am cum să fiu de fier.
Te poți descrie în câteva cuvinte?
Oooo! M-ai pus în dificultate. Cred că sunt o fire ambițioasă, luptătoare, muncitoare, bună la suflet, uneori prea bună.
Cum ai brațele după meciuri? Să știi că după meciul de la Györ nu am avut brațele învinețite. Febră multă am avut, spre exemplu, după meciul de la Volgograd, la cât am împins la pivotul rus (n.r. – Makeeva).
Bojana Popovic, cea mai tare
Care este cea mai puternică adversară pe care ai întâlnit-o? Bojana Popovic. Ea este cea mai tare adversară.
Poate vă revedeți curând… Avem șanse să ne întâlnim, sper să fie așa!
Câte ore pe zi le dedici handbalului? În general vreo opt ore, socotind antrenamentele, recuperarea și vizionările. Fac vizionări și individual, în special pentru Liga Campionilor.
Îți mai rămâne timp să și gătești? Nu atât cât mi-aș fi dorit. Îmi place foarte mult să gătesc, dar nu prea am timp. Toate dulciurile, biscuiții le pregătesc în casă.
Revenind la meciul cu Györ: mai pot aduce adversarele vreo surpriză? Am jucat de multe ori împotrivă, iar Györ nu mai poate veni cu mari surprize. Au jucătoare mature, care au anumite aruncări și e foarte greu să mai schimbi ceva pe ultima sută de metri.
Cum se prefigurează partida de duminică? Va fi un meci foarte greu, iar prin prisma faptului că am făcut egal, șansele sunt 50%-50%. Adversarele vin să se califice la Vâlcea. Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru o luptă adevărată, să avem nervii tari, să trecem de emoții.
„Tadici, ca și tatăl meu”
Te-ai mai întoarce la Zalău în viitor? De ce nu?
Lumea spune despre Tadici că este dur. Care este părerea ta? Pentru mine a fost ca și tatăl meu. Am plecat de acasă la 14 ani, m-a considerat ca și fiica lui. Faza de apărare i se datorează lui. Mereu a mizat pe o echipă care se apără bine. Și când a câștigat titlurile, tot prin apărare a reușit. A reușit să ne unească. Din exterior pare un om dur, exigent, dar în interior este o persoană bună. În momentul în care ai o problemă, te sprijină 100%.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER